Mogo, alături de tine în drumurile lungi. Cum să-ți schimbi mașina în câțiva pași simpli
08.05.2023
Știm cât de dificilă poate fi achiziția unei mașini potrivite pentru tine și cât de mult poate dura întregul proces. Pentru persoanele nebancabile, acesta poate fi cu atât mai anevoios, întrucât lipsa finanțării poate limita opțiunile cumpărătorilor, ceea ce duce, implicit, la imposibilitatea de a cumpăra o mașină adaptată nevoilor.
La Mogo, susținem mobilitatea oamenilor, motiv pentru care venim în ajutorul tuturor celor care doresc să-și achiziționeze o mașină, printr-un proces simplu și rapid, 100% online.
Am discutat cu unul dintre clienții noștri, Monica Cioba, din București, pentru a ne explica cum au ajutat-o serviciile noastre. Ne-a povestit că pentru ea, mașina este indispensabilă, întrucât o folosește în fiecare zi pentru a ajunge la serviciu și pentru a-și duce copiii la grădiniță.
„Aveam o mașină mai veche care în ultima perioadă se tot strica… A venit pandemia și acum am zis că e cazul să luăm una nouă. Procesul a fost foarte simplu. Ne-au fost prezentate toate documentele de care avem nevoie, după care am fost sunată pentru întrebări suplimentare. După aprobarea aplicației, am fost contactată încă o dată pentru confirmarea datelor, iar în câteva ore am primit răspunsul”, povestește Monica Cioba.
Mașina este importantă atât în viața personală cât și în viața de familie, astfel că Monica o folosește pentru a merge în concediu în fiecare an. „Mergem o dată pe an în concediu, dar atunci mergem cu mașina, în străinătate. Mașina e foarte ok, chiar mă ajută la mobilitate.”
Cel care i-a recomandat Monicăi să utilizeze serviciile noastre a fost dealerul auto. Alexandru Niculae, proprietarul parcului auto Ovidanmarc, înființat în 2018, este un mediator între clienți și Mogo, oferindu-le asistență în ceea ce privește finanțarea, pentru a asigura un proces cât mai transparent. „Noi le oferim detalii, le explicăm termenii, parcurgem toate informațiile, tot ce trebuie să știe, pentru ca ulterior să nu existe nici măcar o întrebare la care să nu fi răspuns înainte”, explică Alexandru Niculae.
Parcul auto Ovidanmarc colaborează cu Mogo din 2018: „Având un parc auto, fiind dealer, am auzit că oferă finanțare și i-am contactat. Dacă azi am avut deschiderea parcului, în 2-3 zile am aflat de ei, nu am lăsat timpul să treacă și i-am contactat. Creditările lor mi se par avantajoase dat fiind profilul clientului care nu are nicio altă posibilitate prin bancă”.
Dealerul auto punctează faptul că aproximativ 40% dintre clienții săi apelează la serviciile Mogo, fiind mulțumiți de rapiditatea de răspuns a companiei. „Clienții sunt mulțumiți de rapiditatea în răspuns pentru aprobarea dosarului. Mai sunt și alte instituții de genul acesta care funcționează bine, însă Mogo are rapiditatea cea mai mare, iar în acest domeniu, acest aspect este extrem de important”, completează Alexandru Nicolae.
La Mogo, oferim împrumuturi rapide online, tuturor celor care au nevoie de finanțare pentru achiziționarea unei mașini second hand. Procesul este simplu, rapid și transparent, realizat 100% online. Tot ce trebuie să faci este să completezi o cerere online, iar după aprobare, în doar câteva ore, poți semna contractul de finanțare la sediile dealerilor parteneri Mogo.
Găsește-ți mașina potrivită în portalul auto sau la unul dintre partenerii noștri și depuneți o cerere pentru un credit auto, pentru a afla suma pe care o puteți obține.